Evenimentul inedit cu o durată de 5 zile, și-a desfășurat prima zi de Conferință în data de 29 octombrie 2018.
În cadrul Conferinței au participat speakeri din diverse companii, precum cei din Amirah Invest, fondatorul căreia, susține și participă activ în dezvoltarea mai multor domenii științifice. Ion Vînaga, deasemenea este inițiatorul mai multor proiecte și evenimente care joacă un rol considerabil pentru susținerea educației și științei din Republica Moldova.
Astfel, în perioada desfășurării conferinței, profesioniștii din industria tehnologiilor informaționale au revizuit și analizat principalele provocări în stabilirea unui spațiu IT, iar speakerii și-au adus aportul în optimizarea ciberneticii.
Cea de-a șasea Ediție a Conferinței din cadrul evenimentului „Cyber Week” s-a evidențiat, nu doar prin contribuția în dezvoltarea și optimizarea ciberneticii, dar, totodată și printr-o abordare deosebită a unei astfel de convenții.
Tot la eveniment s-au promovat produsele ecologice din Republica Moldova, iar participanții și invitații au avut parte de o delectare cu cele mai alese roade ale țării noastre. Merele, perele și strugurii au făcut evenimentul mai deosebit și au adus toamna moldovenească autentică în vizorul oaspeților de peste hotare. Prin urmare, evenimentul nu a fost doar una strict științifică dar, a avut și un rol de promovare a produselor ecologice din Moldova.
Republica Moldova, prin pași mici dar corecți, se îndreaptă pe calea evoluției și a dezvoltării, atât în domeniul tehnologhiilor informaționale, cât și în celelalte domenii importante pentru calitatea vieții omului. Evenimente precum Cyber Week 2018 servesc drept mărturie.
În perioada 29 Octombrie – 02 Noiembrie în Moldova s-a desfășurat un eveniment regional unical dedicat securității cibernetice, care a întrunit peste 300 de participanți și cei...
Federația Rusă și Republica Moldova sunt strîns legate printr-un parteneriat economic de lungă durată, astfel încât, în ciuda anumitor dificultăți în relațiile dintre țăr...
Pelerinajul în Ţara Sfântă, organizat de Centrul de pelerinaj “Pelerinul Ortodox” a Mitropoliei Moldovei cu binecuvântarea şi participarea nemijlocită a ÎPS Vladimi...