Asociația Obștească “Global Aviation Forum” împreună cu Ministerul Apărării al Republicii Moldova au dat start unei colaborări în domeniul aviației civile

De Ion Vinaga Future
25 iul 2019 @ 12:30
9711

La 25 iulie 2019, dl Ion Vînaga și reprezentanții Asociației Obștești “Global Aviation Forum” (GAF) în frunte cu Președintele dl Alexei Rogov au avut o întrevedere cu conducerea Ministerului Apărării al Republicii Moldova.

 

 

La întrevedere cu participarea nemijlocită a dlui Pavel Voicu, Ministrul Apărării al Republicii Moldova, s-a pus în discuție inițiativa GAF privind crearea unei platforme de promovare a procesului inovativ național în domeniul aviatic prin intermediul colaborării a tuturor ministerelor și agențiilor interesate în realizarea proceselor de restartare a aviației civile în Republica Moldova.

S-a discutat despre posibilitatea creării unui proiect național “Cadeții aviatici” pentru pregătirea tinerei generații de piloți și tehnicieni și, totodată, reprofilarea specialiștilor din acest domeniu cu atragerea practicii și experienței internaționale, cum ar fi Organizația Mondială a Aviației Civile Internaționale (ICAO) din Canada – a treia țară din lume în domeniul tehnologiei aviatice. În acest sens binevenită ar fi organizarea unei întrevederi oficiale bilaterale între ministerele apărării ale Republicii Moldova și Canada.

După cum a subliniat Vice-Președintele GAF dl Ion Vînaga, la moment acest segment nu este eficient realizat. "Noi considerăm că daca inițiativa noastră în domeniul restartării aviației civile va fi una cu succes, va fi posibilă și dezvoltarea a mai multor segmente ale economiei naționale și internaționale. Potențialul este nelimitat și putem spera la un rezultat eficient, doar dacă se vor implica toate structurile statului, și aici mă refer la președinție, guvern, ministere, agenții. Noi dăm start integrării Republicii Moldova în a Patra Revoluție Industrială, și doar prin această consolidare comună putem fi eficienți ", a menționat dl Ion Vînaga.

 

A fost stabilit ca în timpul apropiat să fie semnat un acord de colaborare între “Global Aviation Forum” și Ministerul Apărării al Republicii Moldova.

Articole similare

Future
 | 
Future
 | 
Future
 | 
Future
 |